Evenimentele Manastirii Sf. Mina de la Rosiori - Suceava
Din 9 februarie 2003, cu ajutorul Prea Bunului Dumnezeu a fost adus din Egipt, Acoperământul de pe Racla Sfântului Mare Mucenic Mina, însoţit cu părticele din Sfintele moaşte a Sfinţilor: - Vasile cel Mare, Haralambie, Mina, Gheorghe, Glicherie şi Florian. Binecuvântarea Maicii Domnului a venit pe 4 mai 2003 în biserică, prin icoana „Axionita", pictată la 1982 pentru o mănăstire din muntele Athos. S-a încercat de două ori să o ducă din ţară, dar nu a fost voia Maicii Domnului. După douăzeci şi unu de ani, Icoana este în biserica Mânăstirii.
O părticică din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului şi două părticele de la Sfinţii Ermoghen şi Modest, aduse pe 13 iunie 2004, întregeşte Sfânta Raclă, fiind „Odor de mare preţ şi izvor de Binecuvântare, chemând la rugăciune numeroşi credincioşi din zonă dar şi din toate colţurile ţării”.
Mulţumim tuturor binefăcătorilor pentru ajutorul acordat la ridicarea acestui Sfânt Locaş, şi să fiţi alături de noi până la finalizarea lucrărilor.
Să ne rugăm Domnului, Maicii Domnului, Sfântului Mare Mucenic Mina şi tuturor Sfinţilor pentru sănătate, dragoste în familiile dumneavoastră, spor şi ajutor, şi pentru iertarea păcatelor.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!